Ești aici Acasă Clinici medicale Confort dental - clinică stomatologică sibiu
TOP 100 OF ROMANIA: 2026
8.7Nota finală
10Indicele de satisfacție
5 - googleMaps
5 - facebook
5.7Indice de popularitate
360 evaluări - googleMaps
10 evaluări - facebook
Confort Dental - Clinică Stomatologică Sibiu
+40 720 041 042
Strada Ștefan cel Mare 66
557260 Sibiu

Interviu cu laureatul

Data interviului: 15.09.2026

CONFORT DENTAL SRL

 

Irina Pintilie: Când ați simțit pentru prima dată că doriți să vă îndreptați spre medicină?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Cred că încă din grădiniță. Medicina a fost prezentă în viața mea de la o vârstă foarte fragedă. Inițial mă gândeam la pediatrie, mama mea fiind medic pediatru. În același timp, eram apropiată și de chirurgia capului și gâtului, respectiv de chirurgia oro-maxilo-facială, deoarece tatăl meu provenea din acest domeniu. Așadar, am crescut având în jurul meu aceste două direcții medicale.

Irina Pintilie: A existat vreun moment în care v-ați gândit să alegeți o profesie complet diferită?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Da. În perioada liceului, în jurul clasei a XI-a, am pus pentru o vreme medicina pe plan secundar și m-am gândit că poate aș putea urma matematica. Participam la Olimpiada Națională de Matematică și era un domeniu care îmi plăcea foarte mult. Totuși, această îndoială a durat aproximativ un an. După aceea mi-am dat seama că medicina fusese prima mea pasiune și că aceasta era profesia pe care îmi doream cu adevărat să o urmez.

Irina Pintilie: Cum ați ajuns în cele din urmă la stomatologie și la chirurgia oro-maxilo-facială?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Am finalizat atât medicina generală, cât și medicina dentară și chirurgia maxilo-facială. Chirurgia oro-maxilo-facială este singura specializare din România pentru care sunt necesare două licențe: una în medicină generală și una în medicină dentară. În acest fel, am reușit să reunesc domeniile care m-au atras încă din copilărie. Iar pentru că în activitatea mea operez și copii, am păstrat, într-o anumită măsură, și legătura cu pediatria.

Irina Pintilie: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce apreciază pacienții cel mai mult în relația cu dumneavoastră?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Cred că, înainte de toate, apreciază faptul că îi ascult. Pentru mine, primul pas este să înțeleg de ce are nevoie pacientul, ce își dorește și care este durerea sau problema cu care se confruntă. Abia apoi căutăm împreună o soluție potrivită pentru situația sa.

Nu consider că tratamentul trebuie stabilit exclusiv în funcție de ceea ce dorește medicul să realizeze. Este important să găsim împreună varianta care răspunde nevoilor pacientului. Această apropiere și comunicarea sinceră sunt, din punctul meu de vedere, mai importante decât simpla existență a tehnologiei moderne în clinică.

Irina Pintilie: Ce rol are tehnologia în menținerea unui nivel ridicat al serviciilor medicale?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Tehnologia avansează foarte repede, iar dacă vrei să fii pregătit la momentul potrivit, trebuie să te gândești încă de astăzi la ceea ce va apărea peste unul sau doi ani. Sunt necesare din timp cursuri de pregătire, planificarea achizițiilor și lansarea comenzilor, astfel încât echipamentele să fie disponibile în clinică atunci când noile soluții ajung pe piață.

Cu toate acestea, tehnologia nu este principalul motiv pentru care pacienții ne aleg. Sunt multe clinici care dispun de tehnologie performantă, însă aceasta nu poate înlocui pregătirea profesională și nici relația umană cu pacientul. Dacă medicul nu este bine pregătit, atât profesional, cât și uman, tehnologia singură nu este suficientă.

Irina Pintilie: Ce este necesar pentru a păstra constant calitatea actului medical?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Calitatea se menține prin eforturi constante. Atunci când vorbim despre actul medical, ne referim în primul rând la pregătirea medicilor. În cadrul clinicii noastre lucrăm cu medici care au absolvit facultatea și au urmat o specializare. Vorbim despre un parcurs care pornește de la cel puțin nouă ani de pregătire în domeniu, cu rezidențiat și specializare.

Echipa noastră include medici specialiști și medici primari, cu multă experiență. Acesta este punctul de la care pornim. Calitatea nu poate fi menținută fără o pregătire profesională foarte bună, fără tehnologie performantă și, nu în ultimul rând, fără un comportament corect și empatic față de pacienți. Toate aceste elemente trebuie să funcționeze împreună.

Irina Pintilie: Cum reușiți să rămâneți motivată și concentrată într-un domeniu care presupune atât de multă responsabilitate?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Nu simt că trebuie să fac ceva anume pentru a-mi păstra motivația. Îmi desfășor activitatea cu drag și iubesc ceea ce fac. Când mergi cu plăcere la serviciu, motivația apare firesc.

Fiecare caz dificil reprezintă pentru noi o nouă provocare. Îl analizăm în echipă și ne concentrăm asupra modului în care putem obține cel mai bun rezultat posibil. Eu vorbesc în nume personal, dar pentru mine această dorință de a rezolva cât mai bine fiecare situație este cea care mă menține implicată și concentrată.

Irina Pintilie: Cât de importantă este colaborarea în echipă atunci când vă confruntați cu un caz complex?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Este foarte importantă. Un caz dificil devine o provocare pentru întreaga echipă, iar obiectivul nostru este să găsim soluția prin care rezultatul să fie cât mai bun. Pregătirea și experiența fiecărui medic contribuie la calitatea actului medical. Tocmai de aceea punem un accent atât de mare pe specializare și pe experiența profesională.

Irina Pintilie: Ce înseamnă pentru dumneavoastră satisfacția unui pacient?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Satisfacția pacientului este foarte importantă, pentru că nu este suficient ca eu, în calitate de medic, să fiu mulțumită de rezultatul obținut. Îmi doresc ca și pacientul să fie mulțumit.

Uneori, atunci când avem un caz foarte dificil și obținem un rezultat de care suntem foarte mulțumiți din punct de vedere medical, pacientul nu își exprimă întotdeauna în mod evident reacția. Este pur și simplu mulțumit. Alteori, o procedură mai ușor de realizat din punct de vedere tehnic sau profesional îi aduce pacientului o bucurie foarte mare.

Indiferent de complexitatea cazului, orice reacție pozitivă și orice mulțumire exprimată de pacient ne oferă un impuls pentru a merge mai departe. Ne confirmă că ne facem bine treaba.

Irina Pintilie: Cum ați primit vestea includerii în TOP100 OF ROMANIA?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: M-am bucurat, mai ales pentru că această apreciere vine din partea pacienților. Tot ceea ce vine din partea lor este foarte important pentru mine. Îmi pasă nu doar ca eu să fiu mulțumită de ceea ce am realizat din punct de vedere medical, ci și ca pacientul să simtă că nevoile sale au fost înțelese și că a primit îngrijirea potrivită.

O astfel de recunoaștere ne oferă încă un motiv să continuăm să lucrăm cu aceeași implicare și ne confirmă că pacienții apreciază ceea ce facem.

Irina Pintilie: Care sunt planurile de viitor pentru Confort Dental?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: Unul dintre planurile importante este lansarea, în anul 2027, a unei noi clinici Confort Dental în Brașov. Suntem deja în etapa de planificare a tehnologiei și a aparaturii, iar în perioada iernii vom începe procesul de recrutare a personalului.

Prin această nouă clinică ne extindem ca brand, într-o primă etapă la nivel regional, continuând în același timp dezvoltarea la nivel național. Este un pas important pentru noi și îl pregătim cu atenție, astfel încât să putem păstra standardele profesionale pe care le considerăm esențiale.

Irina Pintilie: Ce mesaj doriți să le transmiteți pacienților care au apelat deja la serviciile clinicii, dar și celor care se gândesc să facă acest pas?

Dr. Mihaela Cernușcă-Mițariu: În primul rând, le-aș spune să nu amâne și să afle care sunt problemele cu care se confruntă. Amânarea înseamnă, de cele mai multe ori, că situația evoluează într-o direcție nefavorabilă. Osul se poate distruge, problemele pot deveni mai complexe, costurile tratamentelor pot crește, iar anxietatea și teama pacientului se pot accentua pe măsură ce lucrurile devin mai dificile.

Este important ca oamenii să își cunoască problemele, să le trateze treptat, dacă aceasta este soluția potrivită, și să își găsească medicul în care au încredere. Primul pas este să afle care este situația lor reală. După aceea, tratamentul poate fi planificat și desfășurat într-un mod adaptat posibilităților și nevoilor fiecărui pacient.

Sunteți proprietarul acestei firme?

Află ce ți-am pregătit.
Clic aici
"Felicitări câștigătorului!"
Compania prezentată este câștigătoarea competiției TOP 100 of Romania din categoria Clinici medicale . Aparține primelor 100 de companii din industrie de la noi din țară.
Vezi și alte firme din această industrie
Componentele evaluării

Indicele de satisfacție

Indicele de opinie este calculat ca o medie ponderată a evaluărilor din toate portalurile de pe internet. De exemplu, dacă o firmă are un scor de 4/5 pe portalul A pe baza a 10 evaluări. Pe de altă parte, pe portalul B, a fost acordată o evaluare de 5 din 5 pe baza a 90 de evaluări. Acesta este indicatorul de opinie pe care îl calculăm:
(4 / 5.10.5 / 5.90) ​​/ 100 = 9.8 / 10

Indice de popularitate

Indicele de popularitate este numărul de recenzii pentru o anumită companie în raport cu numărul maxim de recenzii deținute de firma cu cele mai multe recenzii din acea industrie. Astfel, compania cu cele mai multe opinii obține 10 puncte pentru factorul de popularitate. Compania cu jumătate din această sumă primește 5 puncte.
Compania dvs. este în listă?
Primiți materialele dvs. de marketing
Contactează-ne
Bright Side Solutions sp. z o. o. sp. k.
ul. Ruska 22
50-079 Wrocław
Poland

contact@top100ofromania.eu

Conectați-vă

pentru a accesa subpagina laureatului