Ești aici Acasă Notariate "barbu" - societate profesionala notariala
TOP 100 OF ROMANIA: 2026
8.9Nota finală
9.9Indicele de satisfacție
5 - googleMaps
4.3 - facebook
6.7Indice de popularitate
156 evaluări - googleMaps
12 evaluări - facebook
"BARBU" - SOCIETATE PROFESIONALA NOTARIALA
0742 646 003
Strada Romană, nr. 41, bloc C3, parter, județ Prahova
100038 Ploiești
Luni
09:30-17:30
Marţi
09:30-15:30
Miercuri
09:30-17:30
Joi
09:30-15:30
Vineri
09:30-14:00

Interviu cu laureatul

Data interviului: 28.04.2026
Data interviului: 28.04.2026

BARBU - SOCIETATE PROFESIONALĂ NOTARIALĂ

Irina Pintilie: Doamnă notar, felicitări pentru această recunoaștere. Pentru început, ne puteți spune cum ați ales domeniul notarial?

Barbu Maria Mădălina: Vă mulțumesc frumos. Anul acesta împlinesc 10 ani de activitate ca notar, la care se adaugă încă trei ani de stagiu, începuți încă din timpul facultății de drept. Inițial mi-am dorit să urmez o carieră în procuratură, însă am realizat că nu mă regăsesc în mediul conflictual specific acestui domeniu. Am ales notariatul și sunt foarte mulțumită de această decizie.

Irina Pintilie: Povestiți-ne puțin despre biroul în care activați.

Barbu Maria Mădălina: Fac parte dintr-un birou notarial cu o istorie îndelungată. Activitatea a început în anul 1995, odată cu liberalizarea profesiei, sub îndrumarea doamnei Barbu Floarea, notar încă din 1985. În prezent, suntem trei notari asociați și funcționăm ca societate profesională notarială, continuând această tradiție cu responsabilitate și profesionalism.

Irina Pintilie: Care considerați că sunt principalele elemente care au contribuit la reputația de care vă bucurați astăzi?

Barbu Maria Mădălina: În primul rând, pasiunea pentru ceea ce facem. Toți notarii din cadrul biroului își iubesc profesia, iar acest lucru se reflectă în relația cu clienții. Ne concentrăm pe soluționarea corectă și completă a fiecărei situații, astfel încât clienții noștri să evite problemele ulterioare sau eventualele litigii. De asemenea, tratăm fiecare persoană cu respect și empatie, iar acest lucru este esențial în construirea încrederii.

Irina Pintilie: Menținerea unui standard ridicat presupune, de obicei, eforturi constante. Cum reușiți acest lucru?

Barbu Maria Mădălina: Este într-adevăr un efort de echipă. Nu am putea oferi servicii de calitate fără sprijinul colaboratorilor noștri, care contribuie zilnic la buna desfășurare a activității. În plus, participăm constant la conferințe și evenimente de specialitate pentru a rămâne la curent cu noutățile din domeniu. Experiența acumulată, dar și energia adusă de colegii mai noi, ne ajută să menținem un echilibru între tradiție și modernitate.

Irina Pintilie: Activitatea zilnică vine cu numeroase provocări. Cum reușiți să rămâneți motivată?

Barbu Maria Mădălina: Motivația vine în mod natural din faptul că îmi place ceea ce fac. Este o profesie care îmi oferă satisfacții reale, mai ales prin feedback-ul pozitiv al clienților. În plus, am și o motivație personală – copilul meu, căruia îmi doresc să-i ofer un exemplu despre importanța pasiunii și dedicării în muncă.

Irina Pintilie: Cum vedeți viitorul dumneavoastră profesional?

Barbu Maria Mădălina: Nu mai sunt adepta planurilor rigide. Îmi doresc, în primul rând, sănătate și capacitatea de a menține același nivel de calitate în serviciile oferite. Este relativ ușor să ajungi în top, însă mult mai dificil să rămâi acolo. Sper ca, peste 10 ani, să pot spune că am reușit să păstrez aceleași standarde sau chiar să le depășesc.

Irina Pintilie: Ce înseamnă pentru dumneavoastră această nominalizare în TOP100 OF ROMANIA?

Barbu Maria Mădălina: Este o recunoaștere care mă onorează și mă motivează în același timp. Faptul că vine din partea clienților o face cu atât mai valoroasă. Îmi doresc să nu dezamăgesc și să continui să ofer servicii de aceeași calitate.

Irina Pintilie: Ce mesaj ați dori să transmiteți clienților dumneavoastră?

Barbu Maria Mădălina: Aș dori să le transmit că rolul notarului este, într-un fel, similar cu cel al medicinei preventive – ajutăm la evitarea problemelor înainte ca acestea să apară. Îi încurajez să înțeleagă importanța actelor notariale și să opteze pentru soluții amiabile, care sunt, de cele mai multe ori, mai rapide, mai puțin costisitoare și mai puțin stresante decât procedurile judiciare. Le mulțumesc pentru încredere și îi asigur că vom continua să ne dedicăm activității noastre cu aceeași seriozitate.

Sunteți proprietarul acestei firme?

Află ce ți-am pregătit.
Clic aici
"Felicitări câștigătorului!"
Compania prezentată este câștigătoarea competiției TOP 100 of Romania din categoria Notariate . Aparține primelor 100 de companii din industrie de la noi din țară.
Vezi și alte firme din această industrie
Componentele evaluării

Indicele de satisfacție

Indicele de opinie este calculat ca o medie ponderată a evaluărilor din toate portalurile de pe internet. De exemplu, dacă o firmă are un scor de 4/5 pe portalul A pe baza a 10 evaluări. Pe de altă parte, pe portalul B, a fost acordată o evaluare de 5 din 5 pe baza a 90 de evaluări. Acesta este indicatorul de opinie pe care îl calculăm:
(4 / 5.10.5 / 5.90) ​​/ 100 = 9.8 / 10

Indice de popularitate

Indicele de popularitate este numărul de recenzii pentru o anumită companie în raport cu numărul maxim de recenzii deținute de firma cu cele mai multe recenzii din acea industrie. Astfel, compania cu cele mai multe opinii obține 10 puncte pentru factorul de popularitate. Compania cu jumătate din această sumă primește 5 puncte.
Compania dvs. este în listă?
Primiți materialele dvs. de marketing
Contactează-ne
Bright Side Solutions sp. z o. o. sp. k.
ul. Ruska 22
50-079 Wrocław
Poland

contact@top100ofromania.eu

Conectați-vă

pentru a accesa subpagina laureatului